Teoria morfemelor, chiar atât de greu de înţeles?

CINE LE PERMITE UNOR LINGVIŞTI SĂ AFIRME CĂ ROMÂNII NU AU PRODUS NICIODATĂ NIMIC, NICI MĂCAR CUVINTELE CE LE IES PE GURĂ ?
PE CE TEMEI ? ETIMOLOGIA ROMÂNEI COLOCVIALE ANCESTRALE ESTE OPERA LUI DUMNEZEU, UN TABU, SAU URZEALA UNORA ?

Eu sunt doar un vorbitor de limbă română ce şi-a pus aceste întrebări, spre deosebire de alţii cărora nici prin gând nu le trece să-şi pună întrebări, dar acuză.

Ce are lingvistul Aurora Peţan cu Lucian Cueşdean?

http://dacica.ro/blog/?p=3420

Cine este L.I.C., după Aurora Peţan, păţita ?
În poză, individul este un monstru fioros, cu pumnul ridicat, ce o siluieşte pe neprihănita Aurora să-i citească cărticica Româna, limba vechii Europe, pentru ca persoana care stă cu mâinele-n sân să afle că el este „primul bătător de câmpi” , propovăduitor al unor idei năstruşnice ce atribuie rumânilor formarea cuvintelor româneşti. Ea vă şi îndeamnă să râdeţi împreună cu dumneaei de modul în care zice el că românii şi-ar construi cuvintele, blasfemie faţă de dogma ce decretează că românii nu au construit niciodată nimic, nici măcar cuvintele ce le ies pe gură.

„Ia sa vedem cum face domnul L.I.C. etimologie.De la pagina 48 cetire:
Un STE-JAR are un lemn dur caruia îi STA JAR-UL mult mai mult decât la alte esente lemnoase din România.
Un MAS-LIN are fructe care trebuiesc MES-tecate LIN.
O VIE-SPE este o VIE-tuitore din România care SPE-rie lumea.
Un BON-DAR este o gâza care DUR-UIE pe lânga om, dar este BUN-A, nu înteapa si are un pufulet fin ca o BUN-da.
În româna PAL-MA se umfla si se dezumfla, ca si PLA-MÂN-UL. (exersati, s-ar putea sa va iasa)
PLU-GE, umfla GE-OS-UL de sub români (aici trebuie sa va traduc în româna post-neolitica: „plugul umlfa josul de sub români”; logic, nu?)
Nu mai am rabdare sa copiez din cartea lui, dar sper ca v-am descretit fruntile.”

După ce v-aţi descreţit frunţile, poate că mai aveţi unii răbdarea să mai şi judecaţi puţin.
ETIMÓN, etimoane, s. n. Cuvânt (de obicei dintr-o limbă străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi; etimologie (3). – Din fr. Etymon
De ce o fi oare obligatoriu ca orice cuvânt românesc să provină dintr-o limbă străină?!
STEJÁR, stejari, s. m. (La pl.) Gen de arbori înalți …– Cf. bg. stežer.
MĂSLÍN, măslini, s. m. 1. Arbore cultivat în regiunile mediteraneene …– Din măslină (derivat regresiv).
MĂSLÍNĂ, măsline, s. f. Fructul măslinului…– Din sl. maslina.
VIÉSPE, viespi, s. f. 1…insecte himenoptere, cu un ac și cu o pungă cu venin. – Lat. *vespis (= vespa).
BONDÁR, bondari, s. m….insecte himenoptere asemănătoare cu albina…care bâzâie. – Formație onomatopeică.
PÁLMĂ1, palme, s. f. 1. Partea dinăuntru a mâinii, de la încheietura cu antebrațul până la vârful degetelor…-Lat.Palma.
PLĂMẤN, plămâni, s. m. ..organe cu ajutorul cărora se face respirația.– Din ngr. plemóni.
PULMÓN, pulmoni, s. m. (Anat.) Plămân (la om). – Din lat. pulmo, -onis. NEOGRÉC, -EÁCĂ, neogreci, -ce, adj. …limba greacă din perioada modernă, începând din sec. XVI până în zilele noastre– Din fr. néo-grec.
PLUG, pluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă …la arat, 5. (Reg.) Plugușor (2). – Din sl. plugŭ.
GEO- Element de compunere „(referitor la) Pământ < fr. géo-, it. geo- < gr. ge – pământ].
JOS, JOÁSĂ, joși, joase, adv., adj. I. Adv. … la nivelul pământului; …– Lat. deo[r]sum.

Nu ştiu cu câtă poftă aţi râs dv de glumele doamnei cu limbaj inchizitorial şi inovator, de adevărat cercetător în limbă, dar eu am fost mai curând indispus de atâta prostie a unora ce-şi imaginează străbunii cretini, pentru că au spus-o unii, mari „patrioţi”, fără măcar să cerceteze dacă este aşa sau nu.

Să începem cu sfârşitul. Eu am auzit ţăranul spunând „am mărs pe geosu” şi sunt sigur că el vorbea româneşte mai corect decât doamna „limbistă”, cercetător infatuat, ce pretinde că el nu ar fi spus geosu=pământ, recte că merge pe pământ nu călare sau pe „deorsum”.
Lingviştii ne impun idea că slavii originari din zona sub arctică sunt cei care au inventat plugul şi măslinele, că ne-au învăţat de toate, până şi să vorbim.

Cu ce ocazie? Cine şi cum dovedeşte fără drept de apel că rumânii au învăţat de la bulgari şi de la slavi să spună stejar şi plug.
Ce argumente sunt că fenomenul nu s-a produs invers ? Raţionamentul lor este stupefiant: dacă este un cuvânt vorbit de romanii de la Roma din România şi nu există la Roma, trebuie că el vine de la oricine altcineva, chiar dacă e vorba de noii veniţi.

Noi, „cretineii”, i-am aşteptat pe grecii din secolul XVI, ca să aflăm cum se zice la PLĂMÂN şi totuşi nu râd şi curcile de asemenea studii etimologice, ce spun printre altele că socul se trage din latinescul SAMBUCTUS, iar PORUMBUL din latinescul PALUMBUS, deşi romanii decedaseră cu 1000 de ani înainte ca Cristofor Columb şi ortacii săi să descopere porumbul în Americi.

Oameni buni, chiar nu băgaţi de seamă că aceşti lingvişti ne prostesc în faţă ? Nu vedeţi că ei taie cu sărg rădăcinile noastre ce ne leagă de România, ca să ne spulbere vântul ?
Nu vedeţi că ei vor să fim de la Roma, de la Moscova, de la Istanbul, Budapesta şi de oriunde din altă parte, până şi din stepele cumane, numai din România nu ?

Dacă un cercetător nu ştie că o palmă se umflă când devine pumn, atunci halal cercetător. Dacă el nu observă că noţiunile româneşti se definesc în cuvinte metafore, ce să mai spunem.
NOȚIÚNE, noțiuni, s. f. 1. Formă logică fundamentală a gândirii omenești ; concept. – Din fr. notion, lat. notio, -onis.
CUVẤNT, cuvinte, s. n. … asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor; – Lat. conventus „adunare, întrunire”, conventum „înțelegere”.
SENS, sensuri, s. n. 1. Înțeles – Conținut noțional sau logic. – Din fr. sens, lat. sensus.

Etimologia modernă este cu totul alta şi dictată de rapiditatea răspândirii informaţiilor la distanţe foarte mari, cu mijloace moderne, fenomen aproape absent la nivelul formării lexicului ancestral rumânesc. Nimeni nu a discutat vreodată modul în care s-au format cuvintele, unde şi când, ci doar s-au emis păreri privind vehicularea cuvintelor scrise, de la cineva la altcineva, fără a pune problema atestării lor riguroase, fără a pune măcar în cumpănă capacitatea scrisului de a reda fidel vorbirea şi implicarea celor care au scris în însăşi alterarea cuvântului prin inventarea unor reguli în cadrul şcolarizării.

Conform dexului un cuvânt este o grefare a unei noţiuni pe o alcătuire sonoră. Pe acest temei putem observa că FLOAREA SOARELUI este o singură noţiune, desfăcută de lingviştii români în două cuvinte, ca şi ciuboţica cucului, etc.şi LINGURĂ, o altă noţiune, consemnată de lingvişti ca un singur cuvânt, deşi conţine de fapt două cuvinte, LIN şi GURĂ.
Poate nu ştiţi ce este o lingură şi aflaţi din Dex.
LÍNGURĂ, linguri, s. f. Obiect de metal sau de lemn pentru uzul casnic, alcătuit dintr-o parte ovală scobită și dintr-o coadă. – Lat. lingula. Un ţăran ar defini-o ca pe ceva ce trebuie dus LIN la GURĂ, că altfel se varsă conţinutul „obiectului”. Lingula nu poate fi dusă la gură, că nu există ca lingură. Floarea soarelui, ciuboţica cucului şi lingură sunt toate nişte metafore.

METÁFORĂ, metafore, s. f. Figură de stil,… cuvântul-imagine; – Din lat. metaphora, it. metafora, fr. métaphore.

Nu există nicio onomatopee fără ca ea să fie o metaforă, în sine. După acelaşi model sunt alcătuite aproape toate cuvintele româneşti, inclusiv măs-lină, stă-jarul, vie-spe, bon-daru, etc., ce scot din sărite pe lingviştii noştri alde Aurora, diferenţa fiind doar asocirea de rădăcini (frânturi) de cuvinte mai lungi sau mai scurte. Ele dovedesc uneori originea clară în limba română a unor cuvinte din alte limbi, la care lipseşte câte o parte din rădăcini.

De exemplu URSU se cheamă URSUS în latină şi AORSO în greacă. El, animalul greoi, UR-(că)-SUs doar în română, pentru că a urca şi sus nu există sub această formă în limbile respective, decât în română.
URCÁ, -Probabil *lat oricare (=oriri).
SUS adv. – Lat. susum (= sursum). Există o mulţime de cuvinte ce aparţin numai românilor, dar ele sunt atribuite cu generozitate altora. LIN, -Ă, lini, -e, adj. Care se mișcă …fără salturi– Lat. lenus, -a (= lenis).
GÚRĂ, guri, s. f.Cavitate din partea anterioară a capului, prin care alimentele sunt introduse în organism<lat. Gula(=gâtlej).
Oricine observă că gură nu există în alte limbi, cum nu există nici lingură în nicio altă limbă.

Sper că aţi înţeles până la urmă, doamnă Aurora Peţan, că este vorba de etimologii exprimate ca metafore, în limba rumână.

Întrebarea care se pune este doar una singură: cine de cine trebuie să râdă sau de ce. Eu mă întreb despre ceva mult mai grav şi anume despre faptul că librăriile din Bucureşti îmi returnează cărţile pentru că „nu le cere lumea”, deşi nu pun în discuţie niciun alt aspect decât pe cel ce priveşte limbajul colocvial ancestral al neamului românesc şi nu etimologia lexicului modern.
În fond nu-i bai, dar păcat de banii mei pierduţi de grija altora. Vina este doar a mea, că eu ştiam zicala, „câinele moare de alergătură şi prostul de grija altuia”. Stau şi mă întreb dacă semenii mei intră în grija mea sau a altuia.

Poate citiţi „Peripeţiile hazlii ale doctorului Cueşdean la Tobruk”, pentru a afla tâlcul şaradei cu câinele