Românii nu există

La o primă vedere această afirmaţie din titlu poate părea chiar teribilistică, dar după o studiere a faptelor se va vedea că are suport logic.

Lucian Iosif Cueşdean în “Româna, limba vechii Europe” ne atenţionează:  “Limba română nu are cuvinte de origine română” de unde reiese că “Românii nu există pentru că ei nu au cuvinte româneşti”.

Tot dumnealui precizează următoarele:

“Dicţionarul explicativ al limbii române, din 1975, nu recunoaşte nici un cuvânt ca fiind de origine română, iar pe de altă parte li se reproşează celor ce încearcă să cerceteze acest aspect, că ar avea tendinţe megalomanice, patriotarde şi protocroniste, atunci când ei afirmă cu argumente credibile, că există un neam românesc şi nu numai că el există, dar el este chiar cel mai vechi din Europa.”

În şcolile din România se învaţă o istorie antică trunchiată, lipsită de logică elementară.  Pe baza presupusei inexistenţe a unor cuvinte dacice această istorie încearcă să ne convingă că originea românilor este determinată de hibridarea romanilor “civlizaţi” cu femeile dacilor “primitivi”.

De fapt, lucrurile stau pe dos. Nu geto-dacii au preluat graiul de la romanii cotropitori ci popoarele din Peninsula Italică au făcut parte din neamul traco-latinilor ce aveau ca grai şi Proto-latina ori Lingua Prisca( latina bătrână).

După Guido Mansuelli, primul site neolitic al Italiei poartă denumirea de Mol-feta, cu Mol ca şi în  Zal-mol-xis, mol-ţam, nă-mol, Mol-dova, mol-ifta, mol-ia (femeie în italiană), etc., şi este tipic balcanic. Molfeta se află în sudul peninsulei în regiunea Apulia ori Puglia.  Apu ca în sancrită(apă) şi glia -pământ în română. Acest teritoriu a fost locuit în vechime de mez-api, apuli şi apii-gii.

După toate aceste denumiri şi după concluziile savantului italian, acei ce au produs primul neolitic din “cizmă” nu puteau fi decât geto-dacii apuli ( de pe ape).

Aici trebuie precizate câteva aspecte legate de termenul de roman.

Romani erau doar aceia care locuiau în oraşul Roma şi în împrejurimile acestuia. Denumirea de roman/romanus nu exprima naţionalitatea ci “cetăţenia”. Acei ce au populat Roma erau plecaţi din mijlocul triburilor latine din Latium, fie ei umbri, sabini, liguri, dardani, etrusci, etc. Pe temelia acestor dialecte latine fost dezvoltată limba latină a Romei.

Isidor din Sevilla, în “Origenes” amintea de existenţa a patru limbi latine în Latium: “Unii au spus că au fost patru limbi latine, adică Prisca (cea veche), Latina, Romana, Mixta. Prisca a fost aceea de care s-au folosit cei mai vechi (locuitori) ai Italiei în timpul lui Ianus şi Saturnus, neregulată-barbară, după cum se vede din cântecele Saliilor”.

Am arătat mai sus care au fost cei mai vechi în Peninsula Italică.

La noi în România se “bate monedă” în continuare pe seama faptului că “romanii” au ajuns în Dacia şi i-au învăţat latina pe geto-daci. Nu insist aici în a dovedi ilarul teoriei romanizării ci vreau să arăt că  mare parte din legionarii ce au ajuns în Dacia aparţineau multor naţii de pe 3 continente şi că majoritatea covărşitoare nu cunoşteau “un bob” de latină. După Traian nici măcar împăraţii nu mai erau romani, nu mai vorbim de generali şi de soldaţi. Există dovezi certe care arată că nici unii dintre generali şi împăraţi nu cunoşteau la perfecţie latină, ce să mai vorbim de grosul armatei.

Am terminat şi cu asta. Să mergem mai departe.

În “Istoria începe în Carpaţi”, Paul Lazăr Tonciulescu, prezintă o altă stare de fapte între culturile romană şi dacică, în capitolele “Dezastrul ireparabil al ocupaţiei romane” şi “Urmele palide ale civilizaţiei romane în Dacia”.

De acolo aflăm că geto-dacii le erau net superiori romanilor, exceptând armata (organizarea acesteia) şi cultura orăşenească( de citit studiul lui Andrei Vărtic, “De la constructul lingvistic românesc spre logosul universal”, mai exact, capitolul “Refuzul urbei la civilizaţiile carpato-dunărene”).

Dau aici câteva citate din acest  studiu.

“Urbea şi scrisul au mers mână în mână în Răsăritul Apropiat, Egypt, Grecia şi Roma, au fost jinduite şi folosite de către locuitorii acelor civilizaţii, care au prelungit în scris şi activitatea religioasă, şi pe cea economică, şi pe cea de cunoaştere, şi pe cea de continuitate gentilică şi etnică, dar mai ales pe cea de dominaţie politică şi civilizatoare”, pe când geto-dacii dispreţuiau oraşele şi foloseau scrisul doar pentru uz religios, sacru.

Dumnealui continuă, demonstrând că nu poţi caracteriza o societate ca involuată doar pentru refuzul urbanizării şi a scrierii laice. “Refuzul vieţii urbane şi a scrisului, refuzul aşa zisei intrări în istorie prin aceste invenţii ale omului, nu a însemnat că oamenii din aceste spaţii nu au cunoscut o bogată viaţă spirituală sau metode bune de depozitare şi transmitere a informaţiei vitale. . . Descoperirile arheologice de la Brânzeni, Mitoc, Coşăuţi, Dorohoi (pentru paleoliticul superor timpuriu) sau cele de la Porţile de Fier (arealul Cuina Turcului – Schela Cladovei) (pentru paleoliticul târziu şi neoliticul timpuriu) înca nu au fost puse de istoriografia moderna în timelane-ul lumii. Dar necesitatea imperioasă a acestui act de justeţe faţă de originile întregii specii umane o cere cu stăruinţă chiar starea actuală a fiinţării fiinţei omeneşti pe Pământ.”

Să continuăm cu studiul lui Paul Tonciulescu. Să vedem care au fost influenţele romane în câteva domenii ale vieţii de zi cu zi a geto-dacilor.

Din punctul de vedere a conceptelor religioase geto-dacii le erau superiori romanilor cuceritori.  Ei credau doar într-un singur zeu, Zalmoxis.

În arhitectura populară influenţele romane au fost nule, continuând să se practice stilul de arhitectură dacic care se mai păstrează încă în unele zone.   Strămoşii noştri ridicau case din nuiele, paie şi lut cu 17.000 de ani înainte ca  Roma să înceapă să existe şi după aceea, timp de aproape 3.000 de ani, până la începutul sec XX.

Profesiile autohtonilor au rămas în mare parte aceleaşi, în timpul ocupaţiei şi după părăsirea silită a Daciei.

Unele dintre legiunile armatei romane au preluat stindardul dacic,  (dragonul dacic) reprezentând lupul şi şarpele, unic în lumea antică. “Dacii învinşi nu au avut ce prelua deoarece armata lor a fost desfiinţată.”

În tot timpul stăpânirii romane  în Dacia ocupată n-a fost creat nici un centru de cultură pentru autohtoni. La daci scrisul avea doar caracter sacru, dar în schimb foloseau „alfabete proprii diferenţiate pe regiuni şi având un fond comun, pentru inscripţii, alfabete din care a fost selectat alfabetul zis chirilic.” Dacii  foloseau un calendar solar, “cel mai precis din antichitate. Eroarea acestui calendar era de 1, 78 zile la 34 ani, adică 1h 15’ 3’’ pe an”.

În educaţie influenţele ocupaţiei au fost  negative, “de la un popor educat în cultul cotropirii şi al jafului, dacii nu aveau ce învăţa şi nici nu au preluat nimic.”

Romanii cotropitori nu au impus mai nimic desosebit în cultura dacilor cuceriţi. Aceştia aveau o cultură închisă (inaccesibilă străinilor), nescrisă şi ferită de mediocritatea şi agresivitatea oamenilor acelor vremuri, ce a fost transmisă urmaşilor doar prin viu grai.

Dar să revenim la limba română şi la groparii ei.

Aceşti  academicienii ( români ori ba) îi situează pe aceia care au dezvoltat primele locuinţe de pe planetă, prima agricultură din Europa, prima ceramică neagră, cea mai frumoasă ceramica din Europa şi probabil de pe întreaga planetă( magnifica cultură Cucuteni) şi  primele înscrisuri ale omenirii “pe acelaşi plan cu toţi nomazii”.

Dumnealor uită un fapt, anume,  ”este logic ca o societate sedentară de agricultori, comparativ cu nomazii, să dezvolte o viaţă socială din ce în ce mai complexă, consemnând în cuvinte, ca într-o arhivă de istorie, toată evoluţia din diverse domenii”.

Etimoanele limbi române dau impresia că nu există nici un cuvânt de origine română. Limba română conţine cuvinte cu etimon latin, roman, slav, grec, turcesc, maghiar, albanez şi unele cuvinte cu etimon necunoscut.

Existenţa în unele graiuri anterioare romanilor, slavilor, turcilor, etc. a unor cuvinte comune cu româna infirmă această teorie atât de injustă.

De exemplu, limba Sanscrită are 1500 de cuvinte comune cu româna printre care se găsesc şi cuvintele sacre ale vedelor, Om, Ram, Sa, Vede, Dakşa, Valac( Valah), etc.

Paul Tonciulescu a descoperit circa 100 de cuvinte româneşti în sumeriană, cuvinte cu o vechime de la 3000 la 5.000 de ani.

La fel, a descoperit câteva sute de cuvinte româneşti în limbile etruscă, albaneză, bască şi greacă, în scrierile lui Homeros.

Augustin Deac a găsit peste 500 de cuvinte rumâneşti în greaca veche.

De la un român din Tunisia am aflat de existenţa câtorva cuvinte româneşti în nordul Africii, cum ar fi: Tamash, Foggaras, Arad( munte şi regiune), Deva, Chelibia, yennar, furar;  mayu, iunyu, iulyu (luni din calendarul berber), Colina Barsa în Cartagina, Sosuvlei( mlaştină; format din sos şi vlei/hlei, semnificând pământ moale, nămol, oarecum prin tehnica specifică limbajului românesc al morfemelor), etc.

Acest limbaj al morfemelor “acoperă aproape tot sistemul lexical românesc, care dovedeşte în felul acesta că el nu este un simplu amalgam de cuvinte străine, aşa cum apare la un examen superficial şi nedocumentat suficient”.

Până la urmă ce sunt aceste morfeme denumite pe alocuri şi morfeme stem?

“Demonstraţia este teribil de simplă”. De fapt aceste morfeme, sunt “o alternativă la tabuul etimoanelor”.

Astfel, “Este uşor de constatat că grupuri sonore, regăsite în morfeme, formează o familie de cuvinte, cu un înţeles comun extrem de vag conturat”, un fel de metafore înţelese doar de români. Credibilitatea acestui limbaj este precară din cauza aspectului, prea simplu pentru a fi adevărat, cel puţin la o primă vedere superficială”.

Onomatopeele limbii române pot intra în alcătuirea morfemelor. “POC, AUU, TÂR, SFÂR, PÂR, sunt dintre primele “cuvinte imagine”.”

“Ele devin morfeme în cuvinte ca POC-NI-TUR-Ă, AU-ZU, TÂR-ÂT, SFÂR-ÂIE, PÂR-ÂIE, PÂR-ÂU.”

“Metafora nu este obligatoriu elegantă, dar ea este un cuvânt imagine. . . Morfemele sunt o sursă de compunere metaforică a cuvintelor româneşti. . . Prin prisma morfemelor, aproape toate cuvintele româneşti sunt nişte metafore, “cuvinte imagine; pictograme”.”

Astfel, “Focul PÂR_ÂIE, PÂR-JOL-EŞ-TE, face PÂR-JOALE, PÂR-GUIE, toate sunt metafore şi folosesc morfemul PÂR, o onomatopee, dar cuvântul PÂRJOALĂ are etimon maghiar”, deşi “compunera onomatopeică este certificatul de vechime a limbii române, emis de o datină imuabilă, legea fundamentală a neamului nostru”.

Româna este graiul vechii Europe pentru că “forma primară a derivării onomatopeice nu există decât în limba română”.

Apii, apulii, armâni, rumâni, ramanii, cu toţii, semnifică cei de pe ape, oameni de pe ape,  iar Apulum şi Apulia poate fi un loc înconjurat de ape.

Din “Româna, limba vechii Europe” aflăm despre cuvântul râu că poate să existe de când cineva a observat că un părâu ori un râu pot face rru rru. Românii sunt singurii care au substantivul râu.

“Un râuleţ poate să sune şi RRA. RRA şi ARR, ARR, existând pâ-Ra-ie, Ra-ţe, Ra-ci şi AR-IEŞ, AR-GEŞ, AR-DA, AR-NO, AR-ÂU.”

Etimoanele date de savanţii sunt rădăcini de cuvinte ce se presupun a fi intrate în limba română.

Pe acestă gândire s-a impus concluzia conform căreia româna este o limbă hibridă, compusă din cuvinte preluate de la toţi care au trecut ori au poposit aici.

Nimeni nu este lăsat să aducă în discuţie “un eventual pol opus”.

Asta a făcut Lucian Cueşdean, a propus un pol opus al acestei teorii, pol opus care ar trebui pus în discuţie şi cercetat conform “legilor” bunului simţ şi nu numai acestora.

Dumnealui afirmă că nu există nici o dovadă că aceste etimoane au intrat în limba română, “ele puteau la fel de bine să iasă din română în celelate limbi”.

Descoperirea unor cuvinte comune între limba română şi alte idiomuri, în uz sau prea puţin folosite, dovedesc aspectul opus. Am dat mai la deal câteva exemple de astfel de cuvinte.

În final, dacă îmi îngăduiţi, câteva concluzii.

Nu, nu concluzii, câteva întrebări de bun simţ(nu al meu ci al celor ce se învârt în domeniul istorie şi al ştiinţelor conexe acesteia).

Este logic că rumânii  nu şi-au pierdut niciodată graiul moştenit de la parinţi tocmai din neolitic, când au produs prima agricultură a Europei?

Cuvintele ce par a intra în română, din alte graiuri, nu sunt de fapt ieşite din dialectele rumânilor de-a lungul timpului?

Rumânii  s-au lepădat de graiul părinţilor şi au învăţat limba romanilor cotropitori?

Gândiţi-vă la sec. 19 şi la aceea avalanşă de cuvinte străine, mai ales franţuzeşti, în limba română a oraşelor. Ce făceau atunci ţăranii? Nu îşi vedeau de treaba lor, păstrând intact graiul primit de la părinţi, ignorând ceea ce se petrecea la oraşe? Nu exact aşa au făcut şi dacii?

Poate au dispărut din istorie timp de câteva secole, „suspendaţi de munţi” pentru a-şi proteja fiinţa naţională, dar au dispărut ei din viaţă?  Acum ei  trăiesc tot acolo unde au trăit ai lor?

Rumânii sunt urmaşi ai romanilor? Nu romanii provin din rândul triburilor tracice latine (apuli, etrusci, dardani, etc.)? Latina lor nu provine din vechea latină a tracilor, aşa-zisa Protolatină ori Lingua Prisca?

Rumâna este limba vechii Europe?

Ionel

Bibliografie:

Lucian Iosif Cueşdean – “Româna, limba vechii Europe”, Editura Solif, Bucureşti, 2006

Andrei Vărtic – “De la constructul lingvistic românesc spre logosul universal”, Editura Dava Internaţional, Republica Moldova, 2001

Paul Lazăr Tonciulescu – “Secretele Terrei. Istoria începe în Carpaţi”, Editura obiectiv, Craiova, 2001

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Istorie, Lingvistică, Uncategorized și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

26 de răspunsuri la Românii nu există

  1. CINE LE PERMITE LINGVIŞTILOR SĂ AFIRME CĂ ROMÂNII NU AU PRODUS NICIODATĂ NIMIC, NICI MĂCAR CUVINTELE CE LE IES PE GURĂ ?!
    PE CE TEMEI ?
    ETIMOLOGIA ROMÂNEI COLOCVIALE ANCESTRALE ESTE OPERA LUI DUMNEZEU, UN TABU, SAU URZEALA UNOR NEMERNICI, DUŞMANI AI NEAMULUI ŞI AI ŢĂRII ?

    Eu sunt doar un vorbitor de limbă română ce şi-a pus aceste întrebări, spre deosebire de alţii cărora nu le trece prin cap să-şi pună întrebări, dar acuză.
    http://dacica.ro/blog/?p=3420
    Ce are lingvistul Aurora Peţan cu L.I.Cueşdean?
    Aţi auzit vreodată de Dr.Lucian Iosif Cueşdean?
    Nu !
    Şi atunci ?
    Cine este L.I.C., după Aurora Peţan, păţita ?
    În poză, individul este un monstru fioros, cu pumnul ridicat, ce o siluieşte pe neprihănita Aurora să-i citească cărticica Româna, limba vechii Europe, pentru ca persoana care stă cu mâinele-n sân să afle că el este „ primul bătător de câmpi” , „penibilul” propovăduitor al ideii stupefiante că românii şi-au compus singuri cuvintele, blasfemie de neconceput în ochii lingviştilor.
    Ea vă şi îndeamnă să râdeţi împreună cu dumneaei de modul în care zice el că românii şi-ar construi cuvintele, hulă faţă de dogma ce decretează că românii nu au construit niciodată nimic, nici măcar cuvintele ce le ies pe gură.
    “Ia sa vedem cum face domnul L.I.C. etimologie.De la pagina 48 cetire, zice dânsa:
    Un STE-JAR are un lemn dur caruia îi STA JAR-UL mult mai mult decât la alte esente lemnoase din România.
    Un MAS-LIN are fructe care trebuiesc MES-tecate LIN.
    O VIE-SPE este o VIE-tuitore din România care SPE-rie lumea.
    Un BON-DAR este o gâza care DUR-UIE pe lânga om, dar este BUN-A, nu înteapa si are un pufulet fin ca o BUN-da.
    În româna PAL-MA se umfla si se dezumfla, ca si PLA-MÂN-UL. (exersati, s-ar putea sa va iasa)
    PLU-GE, umfla GE-OS-UL de sub români (aici trebuie sa va traduc în româna post-neolitica: “plugul umlfa josul de sub români”; logic, nu?)
    Nu mai am rabdare sa copiez din cartea lui, dar sper ca v-am descretit fruntile”.

    După ce v-aţi descreţit frunţile, unii poate că mai aveţi răbdarea să mai şi judecaţi puţin.

    ETIMÓN, etimoane, s. n. Cuvânt (de obicei dintr-o limbă străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi; etimologie (3). – Din fr. Etymon
    De ce o fi oare obligatoriu ca orice cuvânt românesc să provină dintr-o altă limbă, străină?!
    STEJÁR, stejari, s. m. Gen de arbori înalți …– Cf. bg. stežer.
    MĂSLÍN, măslini, s. m.Arbore cultivat în regiunile mediteraneene …– Din măslină.
    MĂSLÍNĂ, măsline, s. f. Fructul măslinului…– Din sl. maslina.
    VIÉSPE, s. f…insecte himenoptere, cu un ac și cu o pungă cu venin. – Lat. *vespis (= vespa).
    BONDÁR, bondari, s. m….insecte himenoptere asemănătoare cu albina…care bâzâie. – Formație onomatopeică.
    PÁLMĂ1, palme, s. f.Partea dinăuntru a mâinii, de la încheietura cu antebrațul până la vârful degetelor…-Lat.Palma.
    PLĂMẤN, plămâni, s. m. ..organe cu ajutorul cărora se face respirația.– Din ngr. plemóni.
    PULMÓN, pulmoni, s. m.Plămân. – Din lat. pulmo, -onis.
    NEOGRÉC, -EÁCĂ, …limba greacă din perioada modernă, începând din sec. XVI până în zilele noastre– Din fr. néo-grec.
    PLUG, pluguri, s. n.Unealtă agricolă …la arat, 5. (Reg.) Plugușor (2). – Din sl. plugŭ.
    GEO- Element de compunere „Pământ < fr. géo-, it. geo- < gr. ge – pământ].
    JOS, JOÁSĂ, joși, joase,… la nivelul pământului; …– Lat. deo[r]sum.

    Nu ştiu cu câtă poftă aţi râs dv de glumele doamnei cu limbaj inchizitorial şi inovator, de adevărat cercetător în limbă, dar eu am fost mai curând indispus de atâta prostie a unora ce-şi imaginează străbunii cretini, pentru că au spus-o unii, mari “patrioţi”, fără măcar să cerceteze dacă este aşa sau nu.
    Să începem cu sfârşitul.
    Eu am auzit ţăranul spunând “am mărs pe geosu” şi sunt sigur că el vorbea româneşte mai corect decât doamna limbistă cercetător infatuat, ce pretinde că el nu ar fi spus geosu=pământ, recte că merge pe pământ nu călare sau pe „deorsum”.
    Lingviştii ne impun nouă idea că slavii originari din zona sub arctică sunt cei care au inventat agricultura, plugul şi măslinele, că ne-au învăţat de toate, până şi să vorbim.
    Cu ce ocazie?
    Cine şi cum dovedeşte fără drept de apel că rumânii au învăţat de la bulgari şi de la slavi să spună stejăr şi plug.
    Ce argumente sunt că fenomenul nu s-a produs invers ?
    Raţionamentul lor este stupefiant: dacă este un cuvânt vorbit de romanii de la Roma din România şi nu există la Roma, trebuie că el vine de la oricine altcineva, chiar dacă e vorba de noii veniţi.
    Care romani de la Roma în „România”, cei din legiunea Macedonica sau cea Siriană ???
    Noi, „cretineii”, i-am aşteptat pe grecii din secolul XVI, ca să aflăm cum se zice la PLĂMÂN ???
    Şi totuşi nu râd nici curcile de asemenea studii etimologice, ce spun printre altele că socul se trage din latinescul SAMBUCTUS, iar PORUMBUL din latinescul PALUMBUS, deşi romanii decedaseră cu 1000 de ani înainte ca Cristofor Columb şi ortacii săi să descopere porumbul în Americi.
    Oameni buni, chiar nu băgaţi de seamă că aceşti lingvişti ne prostesc în faţă ???
    Nu vedeţi că ei ne taie cu sărg rădăcinile noastre ce ne leagă de România, ca să ne spulbere vântul ???
    Nu vedeţi că ei vor să fim de la Roma, de la Moscova, de la Istanbul, Budapesta şi de oriunde din altă parte, până şi din stepele cumane (după faimosul Djuvara), numai din România nu ?
    Dacă un cercetător nu ştie că o palmă se umflă când devine pumn, atunci halal cercetător.
    Dacă el nu observă că noţiunile româneşti se defines în cuvinte ca metafore, ce să mai spunem.
    NOȚIÚNE, noțiuni, s. f. Formă logică fundamentală a gândirii omenești ; concept. – Din fr. notion, lat. notio, -onis.
    CUVẤNT, cuvinte, s. n. … asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor; – Lat. conventus „adunare, întrunire”, conventum „înțelegere”.
    SENS, sensuri, s. n. Înțeles ♦ Conținut noțional sau logic. – Din fr. sens, lat. sensus.

    Etimologia modernă este o cu totul altă temă.Ea este dictată de rapiditatea răspândirii informaţiilor la distanţe foarte mari, cu mijloace moderne, fenomen aproape absent la nivelul formării lexicului ancestral rumânesc.
    Nimeni nu a discutat vreodată modul în care s-au format cuvintele, unde şi când, ci doar s-au emis păreri privind vehicularea cuvintelor scrise, de la cineva la altcineva.Nu s-au verificat unele aspecte precum atestarea lor riguroasă, capacitatea scrisului de a reda fidel vorbirea şi implicarea celor care au scris în însăşi alterarea cuvântului prin inventarea unor reguli în cadrul şcolarizării.

    Conform dexului un cuvânt este o grefare a unei noţiuni pe o alcătuire sonoră.

    Pe acest temei putem observa că FLOAREA SOARELUI este o singură noţiune, desfăcută de lingviştii români în două cuvinte, ca şi ciuboţica cucului, etc şi LINGURĂ, o altă noţiune, consemnată de lingvişti ca un singur cuvânt, deşi conţine de fapt două cuvinte, LIN şi GURĂ.
    Poate nu ştiţi ce este o lingură şi aflaţi din Dex.
    LÍNGURĂ, linguri, s. f. Obiect de metal sau de lemn pentru uzul casnic, alcătuit dintr-o parte ovală scobită și dintr-o coadă. – Lat. lingula.
    Un ţăran ar defini-o ca pe ceva ce trebuie dus LIN la GURĂ, că altfel se varsă conţinutul “obiectului”.Lingula nu poate fi dusă la gură, că nu există ca lingură.
    Floarea soarelui, ciuboţica cucului şi lingură sunt toate nişte metafore.
    METÁFORĂ, metafore, s. f. Figură de stil,… cuvântul-imagine; – Din lat. metaphora, it. metafora, fr. métaphore.
    Nu există nicio onomatopee fără ca ea să fie o metaforă, în sine.
    După acelaşi model sunt alcătuite aproape toate cuvintele româneşti, incluiv măs-lină, stă-jarul, vie-spe, bon-daru, etc., ce scot din sărite pe lingviştii noştri alde Aurora, diferenţa fiind doar asocirea de rădăcini (frânturi) de cuvinte mai lungi sau mai scurte.
    Ele dovedesc uneori originea clară în limba română a unor cuvinte din alte limbi, la care lipseşte câte o parte din rădăcini.
    De exemplu URSU se cheamă URSUS în latină şi AORSO în greacă.
    El, animalul greoi, UR-(că)-SUs doar în română, pentru că a urca şi sus nu există sub această formă în limbile respective, decât în română.
    URCÁ, -Probabil *lat oricare (=oriri).
    SUS adv. – Lat. susum (= sursum).
    Există o mulţime de cuvinte ce aparţin numai românilor, dar ele sunt atribuite cu generozitate altora.
    LIN, -Ă, lini, -e, adj. Care se mișcă …fără salturi– Lat. lenus, -a (= lenis).
    GÚRĂ, guri, s. f.Cavitate din partea anterioară a capului, prin care alimentele sunt introduse în organism<lat. Gula(=gâtlej).
    Oricine observă că gură nu există în alte limbi, cum nu există nici lingură în nicio altă limbă.
    Sper că aţi înţeles până la urmă, doamna Aurora Păţan, că este vorba de etimologii exprimate ca metafore , în limba rumână.
    Cine de cine trebuie să râdă sau de ce?
    Dacă nu băgaţi bine de seamă, peste câţiva ani „o să vorbiţi toţi fără diacritice”, ca dna Peţan, ca să ajungeţi demni urmaşi ai lui Traian de la Roma.
    Eu mă întreb despre ceva mult mai grav pentru mine şi anume despre faptul că librăriile din Bucureşti îmi returnează cărţile pentru că “nu le cere lumea”, deşi nu pun în discuţie niciun alt aspect decât pe cel ce priveşte limbajul colocvial ancestral al neamului românesc şi nu etimologia lexicului modern.
    În fond nu-i bai, dar păcat de banii mei pierduţi de grija altora.
    Vina este doar a mea, că eu ştiam zicala, “câinele moare de alergătură şi prostul de grija altuia”.
    Stau şi mă întreb totuşi dacă semenii mei intră în grija mea sau a altuia.
    Poate citiţi “Peripeţiile hazlii ale doctorului Cueşdean la Tobruk”, pentru a afla tâlcul şaradei cu câinele.

  2. hangeonos zice:

    Implicaţi-vă şi dumneavoastră. Ajutaţi acest blog cu cu banner şi un schimb de linkuri.

    O zi bună!

  3. Pingback: „Pelasgii – valahi înveşniciţi în mitul Blajinilor“ « Ramania Dacia România

  4. Phlom zice:

    Tot respectul, bravo! Va apreciez si va multumesc ca luptati pentru dezvaluirea unei realitati adevarate. Numai bine!

  5. Pingback: S-a dus poetul regimului, Adrian Paunescu « Adevarul e dincolo de noi

  6. Pingback: In plin an scolar, liceele din judetul Braila raman fara clase de-a 11-a « Adevarul e dincolo de noi

  7. Pingback: Despre. . . « Ionel băiat bun

  8. Pingback: ARGOU POLITIC « Madi şi Onu Blog

  9. Pingback: “Enigmatica Terra” « Ionel băiat bun

  10. https://solif.wordpress.com/oferta-de-carte/

    Din cauza conceptului ce etichetează româna ca pe o clonă a romanilor imperiali, suntem în situaţia că „nu avem cuvinte româneşti de niciun fel în dicţionar”, adică nu avem o identitate naţională, distinctă lingvistic şi nu putem demonstra nici măcar originea românească a unui produs oarecare, „graţie” unor lingvişti neperformanţi şi inconştienţi care ne-au dezmoştenit, făcându-ne ba resturi de Imperiu roman, ba resturi de ruşi, de turci, de maghiari, de greci, de albanezi, doar neam de rumâni băştinaşi nu.
    Cu toate cotropirile vremelnice şi parcelare, pe care le-au cunoscut geto-dacii dintr-o provincie istorică sau alta, poporul autohton în Bazinul Dunării de Jos nu a fost stâpânit niciodată de cineva în totalitate şi şi-a continuat limba şi existenţa sa neîntrerupt.
    Denumirea lui a cunoscut doar sinonime pentru RUMÂN, localnicul râurilor.
    Comandaţi la librării cărţile lui Cueşdean; la telefon 0722.317.501 le obţineţi prin poştă plătind în plus doar transportul la primirea coletului.
    Conceptul etimologic român este profund eronat, ca dovadă măslinele de la Roma au etimon rusesc, apa latină opăreşte pe ruseşte, aratul latin plugăreşte în rusă un ogor rus, ninge pe latineşte o zăpadă rusă, românii au o casă latină cu streaşină şi ziduri ruseşti, din cărămizi greceşti, ei scriu latineşte şi citesc ruseşte.
    Cuvintele noastre sunt însă în primul rând româneşti şi abia mai apoi sunt ariene vedice, indo-europene, greceşti, romane şi germano-slave.
    Greaca, latina şi germano-slava s-au născut direct din rumână.
    Până în prezent nu există nici un argument valid după care să decidem cine din cine se trage, decât faptul că România este spaţiul de antropogeneză europeană, inima vechii civilizaţii europene şi că românii au o limbă ancestrală, din neolitic, rumâna onomatopeică, cea care a generat limbajul morfemelor, descifrabil în vorbirea curentă, contemporană.
    Româna este de sorginte autohtonă.
    Românii şi-au construit singuri cuvintele într-un mod particular, specific.
    Graiul românesc cuprinde cea mai veche “latină” şi cea mai veche “slavonă”, înainte de a exista Roma şi migraţiile slavilor.
    Limba românilor este ancestrală şi începe cu sunetele din natură, ce alcătuiesc un fond de peste 350 de onomatopee şi de peste 350 de cuvinte primare cu compunere onomatopeică, din care derivă alte peste 1500 înţelese numai de către ei, precum, poc, hurduc, a pocni, a hurduca.
    Româna Onomatopeică, precede epoca neolitică şi stă la originea sistemului european de comunicare sonoră, axat pe limbajul morfemelor româneşti.
    Bazinul Dunării de Jos este locul primului neolitic european, care nu poate fi conceput fără o limbă conţinând toţi termenii definind cuceririle experienţei umane ale epocii.
    Aceştia persistă până în zilele noastre, cu ajustări eufonice în simfonia limbilor moderne, precum:
    GREBLA apucă (GREB, în engleză), ZGÂMBOI (BOI, în engleză), GARDUL apără, păstrează (GARDĂ, GUARD, GARDE, în franceză), GURA mânâncă (ÎN-GUR-GÎT-EAZĂ, ingurgitează, este GUR-MAN-dă, REGURGITEAZĂ, în franceză), BĂIAT (BET, în punjabi), SEACĂ (SOCA, în punjabi), JUNE (JUAN, în punjabi), PANDUR (PANDERU, în punjabi), NUNTĂ (NEUNDA, în punjabi), MĂLĂIeţ, MăMĂLIgă, MĂLAI (MALAI, pastă, în punjabi), etc.
    Aici este sediul primului popor de agricultori din Europa, care nu a abandonat niciodată România, păstrând, de aproximativ 10.000 de ani, „o limbă unitară”, pe un teritoriu vast, ramificată din Pirinei până în Punjabi, prin cei care au emigrat, încă din preistorie, pe căile urmate de această civilizaţie, ce se ştie că în Europa a plecat iniţial de la est spre vest şi nu invers, iar în Siberia şi India dinspre Europa spre Asia, nu invers.
    Onomatopeea „genuină”, cu sunetul Î, Â, păstrată numai în limba română, este cea care a condus la un sistem de comunicare numit limbajul morfemelor stem, un tipar specific al cuvintelor româneşti, indiferent de etimoanele presupuse.
    Morfemele stem româneşti compun sonor şi semantic multe noţiuni europene.
    Fiecare cuvânt românesc, prin aglutinarea de morfeme stem, un fel de rădăcini de cuvânt, produce o descriere metaforică a noţiunii, copiată de „străini”, cu mici deformări sonore.
    Cuvintele româneşti sunt scrise în diverse variante ale sanscritei, cu aproximativ 1000 de ani înainte de a fi scrisă greaca sau latina, pentru că atât iranienii sciţi, cât şi hinduşii vedici, sunt plecaţi din „România”.
    La rândul lor, atât grecii, cât şi romanii, au plecat tot dintre „români”, pentru că „România” este un mare centru de antropogeneză europeană, dinainte şi de după glaciaţiunea Wűrm, aspect argumentat şi de „românul” de 42.000 de ani din Peştera cu oase din Banat, primul european de tip contemporan.
    Se cunosc doar două arealuri de vieţuire umană în timpul glaciaţiunii Wűrm şi anume unul vestic din Pirinei plus Grimaldi şi altul în Carpaţi.
    Cel vestic a dispărut fără urmă în contemporaneitate, rămânând doar cel din Carpaţi, ca depozitar al întregului bagaj genetic şi lingvistic european, ce se ştie că a fost refăcut din Bazinul Inferior al Dunării.
    Româna produce impresia unei limbi „de strânsură”, pentru că, lexemele ei se găsesc, mai mult sau mai puţin stâlcite, în toate limbile europene, dând această falsă percepţie, dar compunerea metaforică a lor se menţine doar în dulcele grai românesc, care a precedat sanscrita.
    Un exemplu extrem de ilustrativ este NOAPTE.
    O simplă schimbare a lui P în C duce de la latinescul românesc NOAPTE la sanscritul „NOACTA”, din care derivă NACT, în germană, NOX, NOCTIS în latină, NOCI în rusă, NAIT în engleză, NUI în franceză, copii sonore ale lui NOAPTE, sau dacă vreţi NACTA.
    Pe cuvântul NOAPTE eu disting o însumare de morfeme stem ce pot descrie două înţelesuri metaforice ale conceptului noţiunii de NOAPTE, în română:
    1.-noaptea întrerupe ziua şi 2.-noaptea se repetă periodic.
    1.-Fiecare noapte este o (NOUĂ) ru-PTU-ră a zilei.
    2.-Fiecare NOAP-te este un fenomen periodic, precum NĂP-ârlitul sau recolta de NAP-i.
    Morfemul stem N*P exprimă periodicitatea fenomenului de NĂP-ârlire, periodicitatea recoltării NAP-ilor, inclusiv periodicitatea apariţiei soarelui şi zilei, el, NAP, fiind numele „luminii periodice”, SOARE, ZIUĂ, pe teritoriul vecin Ungaria, de origine necunoscută, absent în ugro-finică, dar prezent ca „NAP-te”, în România.
    T*(D*) este un morfem stem, codificat, „foc, lumină”=TĂ-ciune, s-TE-le (S-vezi-DA, în rusă), ar-DE, * fiind un simbol ce înlocuieşte în morfem sunetul vocalic, format chiar şi de un triftong, producând o codificare a morfemelor comune cu două sau cu mai multe cuvinte din acelaşi domeniu ori sferă semantică.
    N*P+T*=periodicitate N*P a luminii T*= NOAP+TE.
    Pe copiile cuvântului noapte nu puteţi grefa niciun fel de concept metaforic al noţiunii de noapte.
    Morfemele stem sunt rădăcini de cuvânt, codificate: o rădăcină NOA şi o rădăcină PTE=NOA+PTE;NOA derivă din cuvântul NOU şi PTE din cuvântul ru-PTU-ră.
    NOU este NAI, în germană, NUOVO, în latină, NOVAIA, în rusă, „NIU” în engleză, „NUVEL”, în franceză şi NAU în masa-getă.
    Ni se spune că NOU am învăţat de la Impăratul Traian, dar ruşii de unde au învăţat NOVAIA (nou)?
    NOU este acreditat ca etimon latin, dar el există şi la masageţii din Punjabi.
    El face parte din limbajul colocvial şi nu avea cum să ajungă la ruşi, fără un contact direct cu romanii, de cel putin 165 de ani, ca la noi, aspect ce lipseşte din istorie.
    Ei sunt amplasaţi pe fostele teritorii Daco-Getice recunoscute ca atare de către istorici, iar Daco-Geţii sunt strămoşii oficiali ai românilor.
    Ru-PTU-ră e RU-PTU-RE, în franceză, RU-MPERE, în latină (a deschide, cu efort, drum de trecere), RU-HNUTI, în rusă, B-RO-KEN, în engleză şi germană.
    Toate conţin morfemul R*-, de fapt o onomatopee ce asociază sunetul onomatopeic RRU fenomenului fizic al ruperii unui lemn, dar numai cuvintele românilor şi francezilor conţin morfemul PT*-, ce exprimă îndepărtarea de ceva, cu apropierea concomitentă de altceva, descrierea metaforică, a vizualizării imaginii fenomenului însuşi de ruptură.
    A RUPE este un cuvânt din limbajul colocvial românesc şi nu a fost importat din Franţa de către paşoptiştii români pentru a compune cuvântul NOA-PTE.
    În română există morfemul stem N* = „înnoire” = NA-şte-re, NOU.
    În română există morfemul stem PT* = apropiere – înepărtare = pie-PTĂ- na-re, ru-PTU-ră, a se în-dre-PTA.
    N*+PT*=metafora NOA+PTE.
    Cum de nu am învăţat de la romanii împăratului Traian cuvinte prin
    care se descriu aspecte specifice civilizaţiei Romei de atunci, precum SUTĂ, CĂRĂMIDĂ, ZID, CLĂDIRE, POD, DRUM, MĂSLINE , fără etimon latin şi am “învăţat” APĂ, AER, SOARE, cu etimon latin, pentru elemente ale naturii, pe care nu le-au adus ostaşii lui, spre deosebire de LEGIUNI, COHORTE cu CENTURIONI, CASTRE, URBE, MUNICIPIUM, VICUS, ARENE, făcute de ei, la noi, dar absente în româna colocvială.
    Aspectul contravine unei logici elementare.
    “Latina” românilor, cu APĂ, AER, SOARE, ELEMENTE ALE NATURII, etc, este mai veche decât Roma însăşi şi este scrisă în Vedele Indiei.
    Românescul SUTĂ este atestat în sanscrită cu 1000 de ani înainte de latinescul roman CENTUM (SEnTUm), ca şi latinul românesc SOARE, înainte de latinescul Romei SOL, -lis.
    Schimbarea lui P în C duce nu numai de la românescul NOAPTE la indo-europeanul „primar” „NACTA”, dar şi de la românescul latin APA la latinescul Romei „ACUA”, de la românescul latin PATRU la latinescul Romei „CATRO”, precum şi la rusescul CETÂRE.
    Românii de rând nu ştiu că prima agricultură europeană, prima ceramică (după glaciaţiunea Wűrm), prima ceramică pictată, prima reţea de apă şi canalizare, primele oraşe sistematizate şi prima scriere, au apărut în „România”.
    Ei nu ştiu nimica despre strămoşii lor Masa-Geţi ori Sciţi şi nici că strămoşii lor Iler-Geţi, Indi-Geţi şi Apii, au existat în Spania, înainte ca romanii să fi pus vreodată piciorul în Peninsula Iberică.
    Român este acela care îşi are originea în România şi vorbeşte româna, ca limbă maternă, indiferent sub ce nume este cunoscut.
    Plecând de la criteriile enumerate, îmmpreună cu studiul lexical a peste patru mii de cuvinte primare din fondul colocvial ancestral românesc, comparate cu peste 10 limbi de circulatie curentă, dimpreună cu descoperirea a 2000 de cuvinte arhaice româneşti, 1000 cu etimon latin, 350 cu etimon bulgaro-slav, 175 turco-maghiar, 200 cu etimoane diverse, 200 cu etimon necunoscut sau albanez, vorbite azi de urmaşii masageţilor în Punjabi, asociate la 1200 cuvinte româneşti scrise în sanscrită, se poate înţelege de ce este Româna limba vechii Europe.
    Cronologia datelor arheologice, coroborată cu cuvintele româneşti de etimon latin scrise în sanscrită, apoi vorbite de urmaşii masageţilor şi macedonenilor lui Alexandru cel Mare în Punjabi, la 3000 de Km de cea mai estică graniţă a Imperiului Roman, arată că romanii sunt nepoţii românilor.
    http://www.libertatea.ro/stire/in-asia-80-000-000-de-oameni-vorbesc-limba-romana-289286.html

  11. Pingback: Bărbat închipuit ! « World of Solitaire's Blog

  12. Pingback: ANRE scumpeste flatulentele | Contrastiri.ro

  13. hangeonos zice:

    Mulţumesc pentru apreciere!
    Da, bineînţeles. Aşa o să fie.
    O seară bună!

  14. Foarte interesant articolul.Ce vreau să vă întreb? Mai aveţi loc pentru încă un blog?…eu sunt Bejeus….ati luat legatura cu mine pentru un schimb de linkuri….accept schimbul….numele linkului sa fie….Bejeus…. http://bejeus-bloguri.blogspot.com/

  15. Pingback: Tăbliţele de la Sinaia « Ramania Dacia România

  16. hangeonos zice:

    Aţi văzut traducerile plăcuţelor de la Sinaia?
    Dacă nu, le găsiţi aici: http://www.ariminia.ro/tablitele.html
    Ştiu că geţii sunt civilizatorii Indiei, pentru asta stau mărturie cuvintele comune între română şi sancrită şi lucrările unor cercetători renumiţi.
    Vreau să vă întreb, dacă geţii sunt cei care au civilizat India, vaca era animal sacru şi la străbunii noştri?

  17. hangeonos zice:

    clarozmarin: nu eşti interesat(ă) de un schimb de legături cu 3 bloguri?
    Unul este acesta, al domnului Cueşdean şi două ale mele.

    Numai bine!

    Ionel

  18. Iscodiţi istoria măcar din pură curiozitate!
    Dacă lumea actuală nu consideră important să-ţi cunoşti trecutul istoric, să-l iscodească măcar din pură curiozitate!
    După peste zece ani de studiu zilnic am finalizat cartea Romanian, the first language of Europe, observând că oficalii români nu sunt interesaţi nici cu spatele de cartea Româna, limba vechii Europe.
    Există argumente solide în sprijinul acestei teme ce nu pot fi evaluate corect fără a citi cu atenţie textul de aproximativ 200 de pagini, în română şi în engleză, plus tabelele cu 2000 de cuvinte arhaice româneşti duse de geţi în Punjabi, India, 1000 având etimon latin, cuprinse în cartea: Senzaţional! Suntem români de peste 2500 de ani.
    În indo-europeană sau sanscrită există doar forma românească a latinei; AQUA, SOL, CENTUM lipsesc.
    APĂ, SUARE, SUTĂ există fără putinţă de tăgadă.
    Geţii vorbeau tot atât de latineşte ca şi noi, în ciuda argumentelor neogramarienilor, care cu legile sunetului inventate de ei, domină lingvistica contemporană implementând nişte falsuri, conform cărora APA şi SOARE se trag din AQUA, SOL –lis, etc.
    Geţii Vechii civilizaţii danubiene sunt cei care au intrat în India, ca “indo-europeni” şi tot ei au intrat în cizma italică cu limba lor “latină” cu tot, fasonată apoi de către poeţii Romei.
    Latinitatea limbii române este mai veche decât Roma cu 1000 de ani, pentru că sanscrita conţine cuvintele originale româneşti.
    “Slavonitatea” limbii române este mai veche decât apariţia oricăror slavi, pentru că sanscrita conţine cuvintele originale româneşti ale aşa zisului “fond slavon”.
    Indo-europeana este limba geţilor emigraţi în India, din Civilizaţia Dunării de Jos.
    Lumea vorbea şi în neolitic, desigur cu un bogat fond onomatopeic.
    Româna Onomatopeică este cea mai veche limbă europeană, mai veche de neolitic, pentru că „România” este un spaţiu de antropogeneză europeană, cu schelete vechi de 42.000 de ani şi depozitara întregului fond genetic şi lingvistic european de dinainte de ultima glaciaţiune, Wűrm, de vreme ce splendida civilizaţie occidentală, din Pirinei plus Grimaldi, din cursul ei, a dispărut fără urme, persistând în contemporaneitate doar cea răsăriteană, din Carpaţi.
    Curios că unii români nu cred ceea ce eu demonstrez, asa cum “ardeleanul nu crede” că o girafă poate avea un gât aşa de lung.
    Eu sunt tot ardelean, născut pe Apa Mureşului la Ruşii-Munţi (de fapt Râu şi Munţi).
    Am constatat că avem o părere greşită despre strămoşii noştri, socotiţi incapabili să compună şi să păstreze nişte cuvinte simple ca apă, soare, pământ, oaie, cioban, grâu, vacă, bou, cal şi ca atare am scris cărţile pe care vreau să vi le prezint pe blogul Editura Solif.
    Daco-geţii erau elita tracilor, pentru că ei erau cei mai bravi şi mai drepţi dintre traci, după Herodot.
    Geţii cei Mari, adică massageţii cum scrie în Wikipedia, aveau 2000 de cuvinte româneşti, dintre care 1000 de etimon latin şi 350 de etimon bulgaro-slav, fără să fi întâlnit niciun roman sau slav, deoarece au plecat din „România” în urmă cu peste 2500 de ani.

    Citţi cartea Suntem români de peste 2500 de ani, de Dr.Lucian Iosif Cueşdean, unde aflaţi că există o rumână în copie în nordul Indiei, dovadă că geţii aveau cuvinte “latineşti” înainte de a se naşte Roma.Dacii erau geţi.
    Vizitaţi blogul Editura Solif – Dr. Lucian Iosif Cueşdean – https://solif.wordpress.com/;
    http://www.libertatea.ro/stire/in-asia-80-000-000-de-oameni-vorbesc-limba-romana-289286.html
    Telefonul editurii este 0722.317.501 şi aici puteţi comanda prin poştă cărţile dorite,

  19. Pingback: “Cinstire neamului rumun” « Ionel băiat bun

  20. Pingback: Revolta la Spitalul Judetean Braila. 400 de angajati suparati pe scaderea salariilor au cerut demiterea conducerii. Insa cu spagile luate de la pacienti ce se va intampla? « Adevarul e dincolo de noi

  21. societate zice:

    Teoretic nu existam, iar practic ni se pierde orice urma…

  22. Pingback: Rugăciunea “Tatăl nostru” în graiul celţilor din Wales « Ionel băiat bun

  23. Românii, definiţi prin limba lor maternă , sunt cel mai vechi popor european.
    Până şi 75% din ungara colocvială se trage din limba română.
    Însăşi NEM TUDOM este pe româneşte, nu în maghiara de origine.Maghiarii erau asiatici ugro-finici.
    NEM este negaţia europeană, N-AM.
    TUD=ştie, adică nu-i TUT-ă, a s-TUD-iat.
    Când le tot repetă românilor “nem tudom”, ostentativ, secuii ar trebui să ştie că această sintagmă nu este maghiara autentică, ugro-finica, ce nu depăşeşte 250 de cuvinte, reprezentând poate abia 5% din limba vorbită de unguri, de fapt o română cu accent schimbat .
    Citţi cartea Suntem români de peste 2500 de ani, de Dr.Lucian Iosif Cueşdean, Ed.Solif,Buc
    Vă invit să vizitaţi blogul Editura Solif – Dr. Lucian Iosif Cueşdean – https://solif.wordpress.com/;
    http://www.libertatea.ro/stire/in-asia-80-000-000-de-oameni-vorbesc-limba-romana-289286.html
    Telefonul editurii este 0722.317.501 şi aici puteţi comanda prin poştă cărţile dorite, la preţurile scrise pe blog, fără tva.

  24. hangeonos zice:

    Este şi asta, dar în primul rând este vina celor care ne conduc, cei care nu iau nici o măsură în acest caz.
    Mai treci pe aici.

    Ionel

  25. clarozmarin zice:

    De-aia si au unii maghiar tupeul s aceara autonomia spatiilor locuite de ei!

  26. Pingback: Denaturarea adevăratei semnificaţii a unor cuvinte ale limbii române, precum şi a unor simboluri sacre ale străbunilor « Ionel băiat bun

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s